:: WhiteWolf :-: Las Ca Merge ::

 Ca si cetatateni ai Uniunii Europene, conectati la media traditionala si la fluxurile de stiri on-line, romanii ar putea sa-si imagineze ca viata lesbienelor norvegiene se desfasoara fara nici un fel de poticniri majore. Treaba guvernului norvegian (care isi intelege si isi ia in serios rolul de “imediat, sa traiti” cand vine vorba de drepturile cetatenilor) e doar sa le asigure o existenta nediscriminata. Si o face la un mod la fel de liberal cu al tuturor celorlalte tari nordice. Chiar putin peste altii.
Joburi isi gasesc on-line la orice ora, nu le obliga nimeni sa faca bigu-bigu cu pescarii barbosi tocmai sositi in port. Si nici nu trebuie sa isi ia pulane peste cefe ca autohtonii scosi periodic in strada de cei de la Accept - Romania in speranta ca vor reusi sa dobandeasca macar 5% din ceea ce ,deja, minoritarii si diferitii norvegieni au gata legiferat si legalizat. Cu toate astea, un studiu recent releva ca una din cinci lesbiene ale nordului inghetat a incercat sa se sinucida cel putin o data.Si cifrele nu sunt deloc diferite pentru sectiunea gay.
- Lasa-ne frate, la popoarele scandinave sinuciderea e sport national asa ca poti merge sa aburesti la alta masa - mi s-ar putea zice.
Si n-as prea avea contra-argumente pentru ca, intr-adevar, asa si este. Doar ca , in ciuda faptului ca e chiar mai popular decat patinajul in unele zone, mie chiar mi se pare socant. Si o mare-mare pierdere, totodata. Asa incat, anunt public si clar, aici, acum
- If you are a Norwegian lesbian, and life seems unbearable, you can bring your girlfriend round to my house any time!  -WhiteWolf - (varianta internationala a fost preferata din stricte ratiuni legate de Google, desigur)
Lecturand studiul spre care faceam trimitere mai sus, am inteles ca in America sinuciderea nu este perceputa ca fiind o problema reala: indiferent ca faci parte dintr-o minoritate sau nu. Probabil pe simplul fapt ca la ei sunt atat de multe alte cai interesante prin care, oricand, iti poti intalni Creatorul. Mancand prea multe budinci si imediat dupa aceea, inecandu-te, servind patria prin “teatrele de operatiuni” din tarile arabe sau, pur si simplu locuind pe coaste si lasandu-te lovit in cap de Katrine ori sonde de petrol. Ca sa nu mai pomenesc de varietatea de motive pentru care poti fi, pur si simplu impuscat.
Pentru ca nu conduci bine. Pentru ca nu te opresti fix in secunda in care ti-o cere politistul. Pentru ca ai pantalonii calcati incorect politic.Pentru ca nu dovedesti respect fata de bijuteriile de familie ale cuiva. Sau pur si simplu pentru ca arati prea vesel intr-un anumit moment.
In ciuda tuturor acestora, statisticile lor arata ca la fiecare doua omucideri, exista trei sinucideri. Cel mai nasol stau lucrurile in Arizona; aparent din cauza ca inca exista mult prea multe Piei Rosii care nu prea mai au ceva de facut de cand John Wayne si filmele western au disparut. Oricum, cei milosi pot incerca sa le ofere si lor ceva spatiu de locuit in propriile case si apartamente.
Asa cum deja am spus, eu prefer sa pastrez un loc liber pentru lesbielnele norvegiene.
Canada ? Simplu. Periodic, analistii economici din Europa si de aiurea declara Vancouver-ul cel mai bun oras din lume in care ti-ai putea dori sa locuiesti, sa traiesti si sa muncesti. Mai bun chiar si decat Zurich, Berna sau Melbourne. Rata extrem de scazuta (si inca nu s-a oprit) a criminalitatii, infrastructura excelenta si risc de gradul minim in ceea ce priveste terorismul mentin Vancouver-ul in pole position. Si nu e doar el. Alte doua orase canadiene sunt incluse in topul 10 determinandu-ne sa credem ca tara intreaga e un nou paradis.
Ei, cu toate acestea, cea mai ridicata rata a sinuciderilor din intreaga lume s-a calculat a exista intr-un oras numit Ontario ! 4,700 la 100.000 de locuitori. Pentru cunoscatori si ca sa ma inteleaga cat mai exact atat Nelinistitu’ cat si unicul meu cititor declarat de stanga (SuKãrit), anual, 4.700 de morti prin sinucidere intr-un oras de marimea Buzaului. (he he)
Ceea ce ne duce la concluzia ca atunci cand, gay sau lesbiana fiin, incepi sa devii plictisit de punctualitatea trenurilor, politetea soferilor la trecerile de pietoni si lipsa criminalitatii, cand nici accidente de masina nu se mai petrec la stirile de la ora 17, unica alternativa e sa te sinucizi.
Asadar, de ce va pictisesc cu dileli de genul acesta ?
Pai, din simplul motiv ca sarind din link in link am descoperit o statistica alarmanta. In Marea Britanie, cei care isi pun capat zilelor cel mai des sunt medicii veterinari. O rata dubla fata de medicii de la sectiunea uman si de patru ori peste media nationala.
Pe bune, e o chestie mai mult decat ciudata. Daca stam putin sa ne gandim, veterinarii nu sunt obligati la a sta blocati intr-un birou cine stie care ore pe zi; sunt obligati, prin natura meseriei sa se miste mult, sa intalneasca oameni, ca trateze cai, oi si caini ori pisici si vaci. Nu-i asa ? Si-atunci, ce motive ar avea sa isi ia zborul de pe cladiri cat mai inalte si sa-si injecteze direct in vena sedative pentru armasari, cu jumatatile de litru ? E posibil ca in spatele aurei racoroase a celui aflat mereu in aer curat si printre produse ecologice sa existe o viata la fel de anosta ca a unui peste singuratic dintr-un bol ?
Studiile lor de specialitate dureaza mai mult decat ale doctorilor umani. Cu toate astea, castiga mult mai putin. Si-n general isi cam petrec viata cu mana indesata pana la umar in cate un dos de vaca sau iapa. Mai mult, atunci cand nu verifica gestatia la rumegatoarele mari isi folosesc mainile omorand, ucigand (eutansasiand, pentru cei sensibili)  cate un biet animal de companie prea batran sau bolnav pentru a fi tratat. Ei, cam cat de amuzant sau generator de optimism vi se pare asta ? - sa ai de-a face, periodic, cu isteriile unui copil caruia tocmai i-ai omorat catelusul; copil care spera sa vina o zana buna sa-i vindece animalutul preferat si-n schimb l-a cunoscut pe doctorul Mengele, ingerul mortii.
Zau, cum sa nu te bantuie ganduri de sinucidere cand iti petreci zilele ucigand mai multe salbaticiuni decat intreaga flota de pescuit oceanic a Spaniei ?
Revin la tema acestui post spunandu-va ca britanicii au o tipa medic veterinar, Trude Mostue (vezi foto) , devenita celebra prin intermediul televiziunii. Ciudati si diferiti, asa cum ii stim,  ii pun popularitatea pe seama farmecului personal. Si nu putini o considera deosebit de atractiva pe diverse forumuri sau retele de socializare.
Ei, Trude a cam disparut de ceva vreme iar eu pot doar sa sper ca e bine; putin ocupata cu maternitatea sau alte asemenea chestii femeiesti. Nicidecum ratacind pe cine stie ce plaja pustie gandindu-se la cuvintele cele mai potrivite din textul de adio pe care sa-l lase fanilor .
Ma ingrijorez in special din cauza ca, tot din link in link, am descoperit ca e norvegianca. Nu pot afrima cu certitudine ca ar fi (sau nu) si lesbianca insa imi imaginez ca asta nu poate fi decat de bine. Altfel s-ar fi dovedit a fi una dintre persoanele cu cel mai ridicat grad de risc (de pe intreaga planeta) vis-a-vis de sinucidere.
Pana una-alta, pot doar sa-ti transmit ca nu are de ce se ingrijora. Faptul ca am prin casa foarfece sau cutite nu inseamna , in mod automat, ca as avea si solutia de a o scapa de suferinte.
Insa, daca vreodata se intampla sa ajunga pe langa casa mea, ar putea incerca macar sa faca fericit un barbat de varsta mijlocie.

Omul asta zice ca-i verde si fara sa oroãcaie.  Blegoo sustine colectarea selectiva si tot de la el am aflat si despre cireasa de pe bijboaca babei cu chilotii de tabla. Viata dupa colectare. HUH ?!?
Putin speriat, putin insingurat de modul din ce in ce mai organizat si agresiv in care activismul si activistii in campanie ma inconjoara, mi-am spus ca nu mai e timp de pierdut. Ca trebuie, sunt obligat sa-mi exprim punctul de vedere inainte ca marea de ipocrizie si heirupismul pe temele mediului sa ma inghita definitiv. si absolut inutil
Sa luam , de exemplu, apa marii care, in general, contine sare, ceva clor, niste sulf si urme de magneziu.
Cantitatile existente in compozitie depind de pozitionarea pe glob.Si cu totul indiferent de pozitionarea pomenita, in epoca moderna mai contine ceva pantofi, niste milioane de sticle de plastic (le-as fi numit pet-uri dar mi-e ca ma pãlesc alti activistii, cei recent erectionati impotriva romglezei) , sute de mii de bricehte de plastic (aceeasi mentiune ca si cea de mai sus referitoare la Bic) cateva caroserii de Volvo si 758 de milioane de kilometri de nylon pescaresc.
Uite, vezi ca stii ? -s e vor grabi activistii verzi sa se bucure ca m-au inregimentat in organizatiile lor, ramura on-line .
Da. Bineinteles ca stiu. Cum stiu la fel de bine si despre scrumierele golite pe geam; la noi sau aiurea. Despre nevoia de a-i barbieri cu un cutit ciobit, facut din linoleum tare, pe cei care ruleaza inaintea: nevoie resimtita ori de cate ori ti se strivesc diverse chestii gri lipicioase de parbriz. Cateodata, atunci cand semaforul rosu nu e foarte departe, ii poti arunca soferului cadoul inapoi, pe geamul deschis, spunandu-i ca i-a cazut ceva. Alteori, pur si simplu, te consolezi cu un zambet amar.
Total nesatisfacator. Si in mod absolut clar, insuficient pentru a ma transforma intr-un eco-activist asa cum ,prematur, au concluzionat unii.
Revenind - pentru ca nu despre categoria speciala a soferilor intentionez sa vorbesc- am cateva intrebari pentru cei care nu sunt implicati in diverse actiuni de curatenie si nici nu simt nevoia sa faca zgomote de broasca sau sa plece la cules afine si pungi in acelasi timp.
1. Cum, in numele a tot ceea ce e sfant si respectat, poti sa faci o plimbare in padure sau pe malul marii si sa iti pierzi un pantof ?
2. Cum poti sa pierzi, pe malul marii, cabluri electrice ? Ce electrician cretin si imbecil lucreaza cu picioarele in apa ?
3. Cum se face ca intalnesc tot mai multe cutii de margarina aruncate pe nisipul marii si printre copaci ?
Pot intelege ca se arunca ambalaje de energizante, bauturi racoritoare sau de bere, dar care-i faza cu margarina ? Cum ar veni, dialogul e cam asa: “in regula copii, avem tot ce ne trebuie pentru plaja ? niste incaltaminte pe care sa o pierdem, mama pe post de servitorul lui tata, butelcile de plastic cu bauturi alcoolice la doi litri si sucurile voastre, niste cabluri electrice (ca nu se stie cand ne trebuiesc) si … vãleu ! era sa uitam: margarina, in caz ca ni se face foame”.
Accesand link-urile la care fac trimitere in debutul acestui text, cel putin teoretic, aflam ce-i de facut,cum se poate rezolva. Spun teoretic pe simplul motiv ca, in realitate, autoritatile locale sunt ocupate cu impartirea scaunelor iar verzii, dincolo de ceea ce declara pe on line si de titlurile verzi de prin presa si televiziune, sunt prea ocupati cu aruncarea de placinte (pe post de pedeapsa) in fata acelorasi autoritati.
Asadar, ce ziceti de ideea asta ?
Producatorii de masini si-au pus la punct, de curand, un sistem prin care, ei sau firmele care fac afaceri cu ei, recicleaza produsul atunci cand acesta ajunge la finalul vietii. De ce n-ar putea fi extinsa procedura lor ?
Adica, in momentul in care s-a golit o caserola de margarina, sa fie dusa la un magazin cu punct de colectare sau chiar la un punct de colectare a producatorului unde sa fie predata in schimbul unei sume “simbolice”; sa zicem cinci mii de lei. Bani pe care oricum, la cumparare, ti i-au luat din buzunar exact pentru costurile acelei caserole.La fel cu butelcile de suc sau bere, la fel cu aparatele de ras de unica folosinta sau brichetele.
Efectul ar fi dublu. Pe de o parte, cei care acum le aduna la “indemnul” organizatiilor ecologiste care-i poftesc periodic la o plimbare prin natura cu sacu’ in mana - sac facut din acelasi material ca si ambalajele pe care la aduna, respectiv, la fel de nepieritor!- se pot imbogati. Pe de alta parte, producatorii e posibil sa inceapa sa se gandeasca mai atent si cu intensitate sporita la chestii de genul “ce ar fi sa trecem pe hartie si carton ?”
Sau, poftim, Coca-Cola, Pepsi. Ca n-am avea de ce-i scuti exact pe producatorii de sucuri. Si nici pe cei de bere.
Ia sa-i intrebam si pe unii si pe altii, “da’ sticla ce are , nene producatorule” ? Nisp, calcar, soda, ceva oxizi de fier, in caz ca o vrem colorata, plus sticla sparta pentru a scadea temperatura de topire. Adica, componente 100% naturale, biodegradabile, non-toxice. Care nu modifica nici gustul produsului finit la imbuteliere sau cat mia sta prin rafturi. Iar clientii, eh, ei continua sa recunoasca ca atat sucul cat si bere sunt mai bune din sticla decat din pet sau dozele de aluminiu.
Vrajeala cu eventualele costuri prohibitive nu tine. O sticla din materiale naturale e mai ieftina cu 12 bani fata de un pet din polietilena ca si costuri de productie. Cat despre transport si riscurile de spargere in timpul manipularii, se pot acoperi din schema deja propusa; cea cu , returnarea contra cost. Si daca plasticurile care dureaza peste 600 de ani dispar de pe piata.
Natural, se va pastra problema legata de folosirea sticlei ca si potentiala arma capabila sa produca rani prin taiere (sau chiar moartea) atunci cand e folosita inainte de ora inchiderii. O problema, in opinia mea, cel putin idiot pusa pe tapet. In general, cei care umbla cu cioburile de sticla cautand sa se cresteze reciproc, sunt exact grasanii neindemanateci care, de obicei, sunt exact cei care nu arunca gunoiul selectiv. Si nici nu recicleaza.
Trecand pe ambalajele de sticla, vor sfarsi morti. Automat va exista mai putin gunoi pe plaje si prin paduri si toata lumea va fi castigata. A! Si sa nu uit.
Daca tot am vorbit de campanii, uite si una care eu cred ca ar prinde de minune in Romania la baieti si o alta, de mare angajament,  pentru fete.

P.S: Ce zici, Blegoo ? E mai bine sa umblam la cauze sau se impune sa continuam sa carpim efectele ?