:: WhiteWolf :-: Las Ca Merge ::

  Ma refer, bineinteles, la lumea cu totul si cu totul speciala a pescarilor (de Faleza Dunarii, inundata, din Galati)  in care, de curand, am incercat sa-mi croiesc un drum. Si-asta nu din cauza ca nu-mi mai place guvernatoarea inimii mele si ca mai degraba as petrece sase ore jucandu-ma cu ramele pe malului Dunarii proaspat reinundate. Nici pentru ca as vrea sa-mi mananc prada. E mult mai usor, mai gustos, cu mai putine oase, sa cumperi pestele de la magazinul pescaresc
Nu. M-am apucat de crosetatul masculin (sau de “pescuit“, numiti activitatea cum va doriti) pentru ca, in primul rand, nu se cuvine sa stai cu Dunarea la picioare si sa nu prestezi activitatea oricarui riveran care se respecta, in vreme de inundatii si alte calamitati naturale. Si-n al doilea rand, m-am gandit ca ar fi frumos, in sensul lantului trofic, sa-mi cumpar o undita si sa prind pestele eu insumi.
Omul de la magazin mi-a spus ca cea mai buna metoda de a prinde peste in zona in care locuiesc e sa ma folosesc de niste pene. Zis si facut; nu-mi ramanea decat sa impusc un pescarus si sa utilizez penele lui ca sa prind pestele dorit. Nu e doar minunat, e si cat se poate de gresit; penele , de fapt, sunt niste fasii mici din folie de aluminiu, fiecare dintre ele ascunzand un carlig
Asa ca mi-am cumparat un pachet de pene, le-am legat de firul de nylon si  le-am aruncat pe rand in Dunare. De ce pe rand ? Pe simplul motiv ca se incapatanau sa se infiga cu tenacitate in cate un smoc de nu stiu ce de pe fundul fluviului si ori de cate ori smulgeam fortat , firul se rupea asa ca, in final, m-am intors la magazin ca sa mai cumpar un pachet.
Curand a devenit un obicei. Sculat devreme. Mers la magazin. Cumparat pene. Aruncat in Dunare. Pierdut. Inapoi la magazin. Pana cand, in cele din urma, am intalnit un tip care mi-a spus ca m-as descurca mai bine cu momeala vie si o pluta. Asta implica o serie de lucruri legate de alte lucruri; curand, insa, facandu-i pe toti ceilalti sa se dea cu un pas inapoi, am aruncat undita si am privit cum toate nodurile pe care le facusem se deznodau, intreaga creatie indelung moshmondita scufundandu-se. Atunci m-am intors la magazin.
Sincer vorbind, ar fi fost mult mai simplu si mai ieftin sa-mi fi aruncat portmoneul direct in Dunare in fiecare dimineata. Proprietarul magazinului mi-a marturisit ca in 30 de ani nu cunoscuse pe nimeni care sa piarda atat de mult echipament intr-un timp atat de scurt, spre cotidian. Iar asta a fost inainte ca mulineta sa se desprinda de restul unditei in urma unor procedee viguroase, disparand sub apa pentru totdeauna.
Chiar si o simpla plimbare spre Dunare e plina de complicatii pentru ca de obicei carligul se agata cumva de vreo componenta cruciala a unditei si intregul fir se incalceste. Asadar, asta constituia o zi tipica; sculat devreme… mers la Dunare… noduri desfacute… intors acasa…. Singura fericire ? Prin preajma se aflau intotdeauna multi localnici, adevarati “oamenii ai Dunarii”, gata sa-mi explice ce anume faceam gresit. Adica, totul.
Stateam intr-un loc gresit. Purtam un tricou de o culoare gresita , aruncand firul intr-o maniera cu totul gresita, incaltat fiind, bineinteles, tot gresit.
“- Nu poti folosi rame (mi-a spus un batran si ursuz lup de Dunare). Iti trebuie macrou”
“- Hah ! (a pufnit un altul). Important nu e ce anume folosesti ci cand. Apa linistita e solutia perfecta”
“- Nu, nu e !” l-a contrazis un al treilea atarnator prin zona unde incercam, cica,  sa pescuiesc.
Asta mi s-a parut si mi se pare cel mai uluitor,bre, Adriene si  Voicule. In punctul asta chiar devin mai nelinistit(u) decat vesnicul tau freamat creativ; omul pescuieste de la inceputul timpului  si inca nu exista o lista batuta in cuie despre ce e permis si ce nu !!! Dupa 20 de milioane de ani de argumente solide, vreau sa zic.
In final unul dintre ei mi-a spus sa folosesc lingurite rotative, adica bucatele lucioase de metal cu carlige in coada. Le arunci in apa, le scoti. Si asa mai departe. Pana mori.
Mergea. Oarecum. Din cand in cand batul tremura cand pestele musca naiba stie din ce parte a linguritei, insa de cand Basescu a fost pe aici si s-a stropsit la toti, cred ca n-a mai ramas nimic viu si  mai mare de un deget pe Dunare in zona Galatiului. Si e limpede ca linguritele mele de 5 erau mult prea mari ca sa se potriveasca in micro-guritele lor.
Asa cam am incercat cu unele mai mici, care au zburat cat colo pentru ca nu facusem un nod bun. Dar pe urma, ce credeti, am prins un peste. Toate semnalmentele din cartea mea cu pesti imi aratau ca era vorba de o ciclida roscata, insa ciclidele roscate se gasesc de obicei in apele din apropierea Guatemalei si nicidecum prin Danubius Galatenenssis.
Misterul a fost dezlegat de un alt lup dunarean care mi-a spus ca era un peste buzat. Apoi un altul care mi-a spus ca este un biban.
Sunt constient, desigur, ca majoritatea pescarilor elibereaza prada, dar asta nu e asa simplu cum suna: tehnic sau moral. In special atunci cand carligul a trecut exact prin ochiul stang al pestelui. Mi-a parut cumva nedrept sa-l scot orb din apa doar ca sa-l arunc inapoi. Viata pentru un peste orb nu poate fi una simpla. Asa ca l-am pocnit peste cap si l-am aruncat in chiuveta din bucatarie. Unde a ramas pana cand toata bucataria a inceput sa puta oribil.  Atunci l-am aruncat inapoi
Mi-ar placea sa conchid ca pescuitul constituie o pierdere cruda si stupida de timp. Dar fiecare aruncare a unditei provoaca aceleasi pulsatii ale inimii ca o posibil castigatoare mana de 21 la jocul de carti. Intotdeauna e timp pentru inca o mana pentru ca, nu-i asa, ar putea fi cea care aduce castigul cel mare. Mi-a placut la nebunie !
Si e bine chiar si pentru tine, ca fiinta pentru ca pescuitul cu lingurite rotative inseamna ca trebuie sa stai in picioare, in aer liber, si ca ai nevoie de doua maini. Ceea ce teoretic….
Inseamna ca nu poti fuma

motto: CREATORULEEEE ! …. SALVATORULEEEE ! …..

Habar nu am  daca a mai ramas ceva nerostit, neatins, nemacinat in malaxoarele neobositelor si zilnicelor dezbateri  din cutiile cu maimutze pe tema apocalipsei economice. Si nu doar ca “vine sfarsitu’ lumii , maicã, ca prea s-au inrait oamenii” dar, mai nou, se vorbeste si  despre lipsa de viziune dupa ce s-au dat solutii, s-a reconstruit economia din vorbe, s-a suflat peste ea cu viata, dar ea, mioritica, ramane tot la pamant, nemiscata, fara suflare.  Imi pare ca de fiecare data aud maneaua aia cu “Cine-o fi de vina, cine-o fi gresit?”, ca mereu se cauta vinovati, ca privitul inainte e interzis, iar solutiile sunt dizolvate de interminabile si obsesive raportari la trecut.
Chiar acum, cand scriu textul asta, iar ii canta a priveghi pitiBocului pe la televiziunile mogulilor dupa ce tanti curtea aia justa si constitutionala (ma intelegi…) i-a respins magaria cu taierea pensiilor. Ca sa-si dea demisia, ca n-are cuaie si nici onoare (de familist ?) daca nu o face; cutare-una-alta. Si absolut neinteresant cata vreme totu-i vechi si totu-i nou in Rumenia Lend. Asa ca mai bine o cotesc scurt.
Zilele trecute am dat peste un text zamislit aparent de fictiune, dar al naibii de real, pe care vi-l indes dinaintea ochilor, a mintii si, in final, a furiei.
Intr-o dimineata, stapanitorul unei cetati fu trezit de niste strigate care se auzeau din piata: “Hai la mere! Mere dulci cum n-ati mai gustat!”. Ridicandu-se indispus din pat si privind pe fereastra, vazu un targovet ce vindea, intr-adevar, mere, inconjurat de o multime de musterii. “Trebuie sa fie tare bune merele alea”, isi spuse mai-marele cetatii si, facandu-i-se pofta, il chema pe primul sau sfetnic si ii porunci:
“- Ia cinci galbeni si mergi in piata sa cumperi mere de la targovetul acela”. Primul sfetnic il chema pe paharnic si ii spuse:
“- Uite patru galbeni, du-te si cumpara mere”. Paharnicul se adresa, la randul sau, stolnicului:
“- Poftim trei galbeni, de care sa cumperi mere de la targovetul acela”.
Stolnicul il chema pe primul strajer, ii dadu doi galbeni si il trimise in piata. Acesta dadu un galben unui strajer din subordine, iar acela se duse la targovet si il lua la rost:
“- Hei, ce tot strigi asa ? Ai tulburat somnul mai-marelui cetatii, iar drept pedeapsa mi-a poruncit sa-ti confisc caruta asta cu mere”. Zis si facut. Intors la seful sau, strajerul se lauda:
“- Am facut un targ nemaipomenit. Cu un galben am cumparat o jumatate din caruta cu mere a targovetului”. Primul strajer merse la stolnic:
“- M-am targuit si, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reusit sa cumpar un sac cu mere! “. Stolnicul - repede la paharnic: “-Cu trei galbeni am luat o tolba intreaga cu mere”. Paharnicul dosi jumatate din cantitate si apoi merse la primul sfetnic:
“- Iata, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumatate de tolba cu mere”. Iar primul sfetnic se infatisa dinaintea stapanitorului cetatii si glasui:
“- Maria ta, iata, am indeplinit porunca. Numai ca de acei cinci galbeni n-am reusit sa targuiesc decat cinci mere”. Mai-marele cetatii musca dintr-un mar si cugeta:
“- Hmmm. Cinci mere pentru cinci galbeni. Scump, foarte scump ! - si, cu toate astea, targovetul acela avea o multime de cumparatori. Inseamna ca lumea o duce bine, are bani. Ia sa maresc eu birurile!”.
Daca m-as exprima ca la emisiunile idioate cu traduceri in amor regizate, as spune ca orice asemanare cu personaje sau intamplari reale e intamplatoare. Nu voi spune asta, nefiind la respectivele emisiuni.
Rafalele de iluzii care ne bat zilnic pe umar si ne shoparlesc pe un ton familiar, de cartier “Hai ba, ca nu e chiar atat de naspa” (tot un fel de “las’ ca merge” dar, chipurile,  mai elaborat) au devenit alimentul de baza. Cautam prin tomberoanele sperantelor tot felul de iluzii si ne amagim ca in jurul nostru plutesc buna intentie, interesul, solidaritatea. Suntem victimele slujitorilor care au injumatatit banii si merele ? Poate. Dar daca suntem insisi slujitorii ?
Poate v-a placut cum am cotit. Poate va ganditi ca-i posibil sa raman asa daca nu (o) cotesc inapoi. Hai, de dragul vostru, incerc
Vi se pare mult daca imi permit sa intreb daca manelistii au sau nu un Dumnezeu al lor ? Da, stiu, bashtanii din dealul Patriarhiei sunt nitzel ocupati cu planurile alea in care s-au gandit sa puna lifturi la credinta ortodoxa si sa transforme biserica in supermarket cu hotel (sau hotel cu supermarket ?) intesand totul cu  plasme dr pana sa ascult “cantarea” plina de simtaminte religioase am crezut ca nimeni nu-l poate intrece in fantezii marlanesti pe Casian
Ce gospel nene ? Ce psalmi si Catedrale ale neamului ? Tiganii pocaiti dovedesc in mod clar ca sunt capabil de un “icumenism” demn sa dea clasa la orice moment Casianului . De aia ma intreb si va intreb daca au si manelistii un Dumnezeu al lor ? Si daca au , mamaia lor, o fi tot tigan ? Si se inebuneste dupa imnuri din astea de slava cu “creatorule”, “salvatorule” ?