Marlania Din Tata-n Fiu
Daca ieri vorbeam despre Educatie, azi voi incerca sa vorbesc despre… educatie. Cu “ie” mic.
Pentru ca de-ajuns sa mergi la sfarsit de saptamana intr-o zona in care romanii se aduna la gratarul traditional, “la iarba verde” (asta-i cusurul ierbii,e verde, ce sa-i faci ?), ca sa-ti dai seama ca ceea ce spun strainii despre gradul nostru de civilizatie nu e de fiecare data rautate gratuita. Si ca ceea ce la jurnalele de stiri se incadreaza in capitolul “relaxare in sanul naturii”, de fapt, inseamna doar o màrlanie lasata mostenire din tata in fiu. Care chiar ii sidereaza pe cei obisnuiti sa spuna multumesc pentru orice si ori de cate ori e necesar. Europeni din aia imbecili care habar n-au sa se distreze, nene !
Trecand pe langa mormanele de PET-uri, doze de bere, ambalaje de chips-uri, snacks-uri, pachete de tigari si pahare din plastic (c-asa-i romanul cand se veseleste ), dai nas in nas cu alta latura a comportamentului sau. Imediat langa masinile trase la margine de drum colbuit sau infipte in cate un mijloc de padure ; de te si miri cum au ajuns acolo
Daca el vrea sa asculte “Pusca si cureaua lata”, musai neaparat sa asculti si tu, chiar daca ai prefera susurul paraiasului din apropiere. Daca el vrea sa-si certe copiii, nevasta, nepotii sau prietenii, n-ai incotro, trebuie sa fii martorul tacut, absent, al defularilor sale zgomotos-injurioase.. Daca are pofta de joc, joaca.
A, tie nu-ti place ca e la doi metri de tine si te deranjeaza ?
E democratie, da-te dreacu’! De aia “am murit” la Revolutie (din pacate nu toti care ar fi meritat) , ca azi sa ascultam muzica la maxim, sa urlam cat ne tin bojocii, sa topaim printre vecinii pe care nu-i cunoastem, “sa ne simtem” bine. Noi. Atat. Si punct.
Am invatat de la politicienii nostri, in frunte cu prezidentu’ Basescu, (baiat bun, de-al nostru, da-l dreacu’ !) ca totul e demn de dispret: dispretuim oamenii de langa noi, linistea, istoria, natura, tot. Cel mai mult insa am invatat sa ne dispretuim pe noi insine, amagindu-ne ca suntem raritati fara cusur.
“E o tara libera” ! Am auzit de atat de multe ori propozitia asta, rostita de indivizi carora li se atragea atentia asupra comportamentului bolovanos. Ei, cu asta am rezolvat problema: suntem liberi sa ne scuipam, sa ne dam in cap, sa ne trimitem la origini fara vreun motiv cat de mic.
Cred ca Romania e un imens loc de iesit la “iarba verde”.
Mancam, bem, ragaim, ne mangaiem pe burdihanele paroase, dizgratios expuse, ne partzaim cat mai sonor, dam manelele la maxim, apostrofam “in gluma” trecatorii cu cate un sut in cur - dupa ce ne-am pilit- , radem sa se auda peste sapte vai, repet, “ne simtem” bine.
Intram in vorba cu vecinul, facem schimb de mici - “vecine, esti meserias, sa moara mama” - ciocnim un plastic plin cu bere, iar cand se intoarce cu spatele ii facem sotiei sau prietenei un semn complice cu ochiul si ii spunem printre dinti: “Ui’ si la fraieru’ asta, ce bou ii”. Suntem ospitalieri, saritori si, cel mai important, sfatuitori de nadejde, adevarate paduri de intelepciune.
Printre noi, politicieni in bermude, purtand sosete albe si slapi, perpelind niste fleici mai aratoase, mai macre. La cativa pasi, masinile lor cu portierele deschise, cu muzica la maxim: simfonie de manele tata, sa moara dusmanii din opozitie. Sau cei de la putere, tot dusmani sunt. Dusmani, dar la nevoie prieteni. Si mai dam pe gat o bere, mai mancam un mic.
Mancam, bem, cantam, dansam, ragaim, ne trezim, vine seara si tot nu ne ducem acasa.
Ce bine e in Romania, la “iarba verde”!







